CEO-ul Intel nu crede că Apple va face trecerea la procesoare ARM pe MacBook-uri

568 ori
<b>CEO-ul Intel nu crede că Apple va face trecerea la procesoare ARM pe MacBook-uri</b>Aruncând o privire asupra procesoarelor precum Tegra X1 sau Snapdragon 810 e clar că chipseturile de pe mobile au ajuns foarte puternice, putând să se dueleze în curând și cu cele de pe PC sau laptop. Analistul Ming-Chi Kuo are chiar o teorie ca...

Aruncând o privire asupra procesoarelor precum Tegra X1 sau Snapdragon 810 e clar că chipseturile de pe mobile au ajuns foarte puternice, putând să se dueleze în curând și cu cele de pe PC sau laptop. Analistul Ming-Chi Kuo are chiar o teorie ca Apple ar putea adopta chipseturile din seria A pentru Mac-uri, dar CEO-ul Intel nu cred că Apple va renunța la soluțiile sale.

Dacă Apple renunța la Intel, atunci producătorul american de CPU-uri ar pierde un partener important de afaceri. Totuși, într-un interviu recent cu CNBC, Brian Krzanich, CEO Intel nu se declară îngrijorat de această perspectivă. El nu a negat faptul că într-o bună zi procesoarele ARM vor ajunge destul de puternice încât să fie folosite pe computere. în plus, el nici nu a exagerat cu laudele aduse procesoarelor Intel, cum fac de obicei persoanele puse în poziția sa.

Declarațiile sale au fost simple: "Apple va alege furnizorul care îi poate oferi cea mai bună capacitate de inovație pe care să se bazeze". Totuși, Krzanich a asigurat că Intel va face tot posibilul ca partenerii să primească tot ce e mai bun la capitolul inovație și putere de procesare. Având în vedere că ideea de Macbook s-ar putea dilua către un hibrid cu iPad în viitorii ani trecerea la ARM e foarte posibilă, după părerea mea.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×