Nu a trecut mult timp de la aflarea veștii că Huawei va începe producția în masă a chipset-ului Kirin 970 din septembrie și iată că avem noi informații despre primul telefon ce va adopta această soluție CPU. Terminalul cu pricina este nimeni altul decât Huawei Mate 10, handset despre care chiar CEO-ul Richard Yu a oferit detalii interesante la sfârșitul unui interviu.
Richard susține că Mate 10 va opta pentru un display full-screen, adică un ecran de tip 18:9 ce va fi integrat pe un panou frontal cu muchii foarte înguste exact cum avem pe LG G6 și Samsung Galaxy S8. Vom mai primi și o autonomie sporită comparativ cu predecesorul, o tehnologie ce promite o viteză de încărcare mai rapidă, dar și capabilități sporite atunci când vine vorba despre fotografiere.
CEO-ul companiei a afirmat că toate aceste caracteristici vor contribui la realizarea unui smartphone superior viitorului iPhone. Posibil ca Mate 10 să vină undeva prin octombrie, cam aceeași perioadă în care și iPhone 8 este așteptat în cazul în care zvonurile despre amânarea lansării sunt reale.
Din interviu mai aflăm că Huawei va renunța la zona de smartphone-uri low-end și asta pentru că profitul este foarte mic. În primul trimestru al acestui an, Huawei a înregistrat o cotă de piață de 9.8% la nivel global și aflăm că divizia Huawei Consumer care cuprinde în mare parte smartphone-uri a raportat o creștere de 36% a veniturilor în prima jumătate a acestui an.