Samsung a început din 2021 să lanseze ceasuri cu Wear OS la bord, contribuind masiv la creşterea cotei de piaţă şi popularităţii platformei Google. Rămâne fidelă acestei abordări şi în 2022, prin generaţia de ceasuri Galaxy Watch 5, iar acum aflăm şi ce noutăţi ne pregăteşte Wear OS pentru anul curent. Una importantă are legătură cu Google Maps.
Google a profitat de evenimentul de lansare Samsung pentru a face un anunţ şi anume că începând cu finalul acestui an, cei care posedă un ceas cu Wear OS la bord vor putea să folosească aplicaţia Google Maps pe el pentru a naviga chiar dacă nu au telefonul cu ei. Google afirmă că odată ce această funcţie e activată, utilizatorii vor putea merge la jogging sau pe bicicletă, să îşi lase telefonul acasă şi să utilizeze funcţii de navigare. Nu fiecare ceas Wear OS va primi această funcţie, dar nici nu ştim exact care. Mă gândesc că e vorba de cele mai avansate.
E clar totuşi faptul că Samsung Galaxy Watch 4 şi Watch 5 le vor primi. Ce nu e clar totuşi e dacă tehnologia aceasta va avea funcţia limitată la modelele 4G, deşi pare probabilă limitarea. Vă reamintesc că în 2021 Google şi Samsung au făcut echipă pentru a combina eforturile legate de Tizen OS, care e folosit pe Galaxy Watch din 2018 cu Wear OS. Rezultatul se numeşte Wear OS şi deschide aplicaţii mai rapid, consuma mai puţină baterie şi pune la bătaie mai multe aplicaţii şi watch face-uri.
Google Pixel Watch, cel aşteptat în toamnă ar trebui să fie mare promotor al noilor funcţii Wear OS. În acest moment dacă eşti utilizator Wear OS şi vrei navigare prin Google Maps, ai nevoie să ai telefonul prin preajmă. Google a mai oferit şi teasere ce făceau aluzie la noutăţi legate de interfaţă, cu o secţiune Trending Apps şi recomandări de aplicaţii custom. Wear OS va mai primi şi suport pentru Soundcloud şi Deezer, ba chiar suport offline.