vivo și ZEISS au prezentat tendințele din imagistica mobilă care vor influența piața smartphone în 2023

1.194 ori
<b>vivo și ZEISS au prezentat tendințele din imagistica mobilă care vor influența piața smartphone în 2023</b>Am participat recent la o conferință vivo x ZEISS Mobile Imaging Trends. E vorba despre prima sesiune din 2023, prin care experți în ale fotografiei ne-au prezentat care ar fi tendințele în materie de imagistică din acest an. Este al treilea

Am participat recent la o conferință vivo x ZEISS Mobile Imaging Trends. E vorba despre prima sesiune din 2023, prin care experți în ale fotografiei ne-au prezentat care ar fi tendințele în materie de imagistică mobilă din acest an. Este al treilea an de parteneriat între vivo și ZEISS, iar colaborarea strânsă dintre cele două companii a dus la inovații importante în ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea de sisteme de imagistică pentru smartphone-uri. 

vivo şi ZEISS au făcut o scurtă prezentare a tendinţelor aşteptate anul acesta în domeniul imaginilor realizate cu dispozitive mobile, astfel încât utilizatorii să ştie la ce să fie atenţi atunci când îşi aleg noul smartphone. Nu e surprinzător faptul că unul dintre cele mai dificile capitole pentru producătorii de smartphone-uri este fotografia de noapte. În cazul unui flagship atât hardware-ul, cât și optimizare face diferență. Modelele mai ieftine au parte de procesare din soft care face fotografiile să pară mult prea luminate.

vivo nu face excepție când vine vorba de flagship-uri. Sistemele de imagistică cu senzor foto de 1 inch oferă rezultate de excepție, chiar și în condiții de iluminare precare. Conform companiei, senzorul de 1 inch a revoluționat complet smartphone-urile, ajutând la captarea unei cantități generoase de lumină și la obținerea unui raport semnal - zgomot îmbunătățit. Compania sspune că acest tip de senzor va fi unul dintre cele mai cerute specificații hardware în 2023 și va duce imagistica mobilă la un alt nivel. 

Daniel Goetz, Product Manager, vivo Europe, a spus:

“Dimensiunea senzorului este una dintre cele mai importante tendinţe din domeniul smartphone-urilor. Senzorul de 1 inci a revoluţionat complet smartphone-urile, ajutând la captarea unei cantităţi mai mari de lumină şi la obţinerea unor imagini mai bune în condiţii de luminozitate redusă.

Acelaşi număr de pixeli se întinde pe o suprafaţă mai mare şi se transformă în pixeli mai mari. Aceşti pixeli captează şi procesează mai multă informaţie despre imagine. Diafragma este şi ea esenţială pentru a creşte cantitatea de lumină care pătrunde, îmbunătăţind luminozitatea şi detaliile. Adăugarea unei diafragme mai mari este o provocare la nivel optic.”

Un alt factor important în imagistică este procesarea imaginii. În acest sens vivo folosește pentru flagship-urile vivo un algoritm HDR de nouă generație, pentru optimizarea avansată a tonurilor de imagine. Altă inovație adusă flagship-urilor sale este utilizarea cipseturilor personalizate, care oferă un consum redus de energie și posibilitatea de a rula mai mulți algoritmi puternici, care îmbunătățesc rezultatele la fotografierea în condiții de iluminare scăzută. 

De asemenea, e în focus și fotografierea bokeh (portret). Acest tip de fotografie a apărut ca o inovație în imagistica mobilă, dar acum a devenit mainstream pentru orice model. Oamenii nu își mai doresc doar o imagine clară și precisă, ci un dispozitiv care să le pună în valoare aptitudinile artistice și să surprindă imagini uimitoare, pe care să le păstreze ca amintiri sau să le posteze pe rețelele de social media. 

David Abreu, Senior Scientist Mobile Imaging, ZEISS Consumer Products, spune:

„Algoritmii actuali nu asigură doar postprocesare de calitate a imaginilor, ci oferă şi posibilităţi noi de procesare a acestora. Unul dintre beneficiile subsistemelor de procesare a imaginilor este algoritmul IA îmbunătăţit pentru reducerea zgomotului, care ajută cipul principal să producă imagini mai clare în scenele nocturne.

De exemplu, printre avantajele algoritmilor computerizaţi se numără şi posibilitatea de a obţine fotografii nocturne clare, fără efecte de mişcare nedorite. Un alt avantaj este faptul că tonurile imaginii sunt optimizate cu ajutorul algoritmului HDR îmbunătăţit. Aceasta înseamnă că IA integrată recunoaşte scena şi culorile prezente în imaginea înregistrată şi optimizează nivelul de alb al acesteia, oferindu-i un aspect cât mai natural.

Nici reflexiile nedorite (efectul lens flare) nu e apreciat de către utilizatori. Totuși, uneori, aceste reflexii pot crea un efect inedit și un aspect artistic unei fotografii. Companiile au creat astfel un efect care pune în valoare reflexiile într-un mod natural, caracteristic filmelor clasice. Dacă în cadru sau în fundal există o sursă de lumină puternică, acest efect poate fi evidenţiat într-un mod spectaculos.

S-a vorbit și despre domeniul profesional în cadrul conferinței. Un obiectiv pe care ZEISS și vivo îl consideră potrivit pentru majoritatea scenariilor este obiectivul „clasic”, de 50 de milimetri. A fost întotdeauna alegerea fotografilor profesioniști pentru portrete.

Motivul? Câmpul vizual oferit de un astfel de obiectiv este apropiat de câmpul vizual al ochiului uman. Astfel, portretele realizate au un look natural. Totodată, obiectivul permite păstrarea unei distanțe potrivite față de subiect, cuprinsă între 1 și 2 metri, permițând oamenilor să se comporte într-un mod natural și relaxat, fără a fi deranjați de apropierea excesivă a camerei în timpul fotografierii.

vivo aduce pe smartphone-urile sale de top atât camere, cât și display-uri excelente, pentru ca utlizatorii să se bucure de o calitate deosebită a imaginilor și clipurilor capturate. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×