După ce am văzut Samsung Galaxy Z Fold 3 fiind îndoit, acoperit cu ţărână, zgâriat şi ars de JerryRigEverything, acum vine momentul pentru alte teste de anduranţă. De această dată telefonul a fost scăpat de la înălţime şi scufundat în apă, iar testele se văd în clipul de mai jos.
Samsung s-a lăudat cu două aspecte legate de rezistenţă telefonului sau pliabil: întâi că ecranul său mai bine zis protecţia ecranului ar fi cu 80% mai rezistentă decât cea de pe Z Fold 2 şi apoi cu noua rama solidă metalică. E vorba despre o rama din Armor Aluminum, cu 10% mai dură. Galaxy Z Fold 3 are şi Gorilla Glass Victus pe spate şi pe ecranul exterior, dar şi certificare IPX8, pentru rezistenţa la apă.
Cei de la Allstate cu pus mâna pe noul pliabil şi i-au testat rezistenţa la scăpare de la înălţime şi apă, aşa cum se vede în clip. Conform testelor Allstate, acesta ar fi cel mai rezistent pliabil de până acum. Atunci când este scăpat chiar şi cu ecranul pliabil deschis şi cu faţa în jos pe beton, de la 1.82 metri înălţime el scapă fără daune şi asta nu o dată, ci de 2 ori.
A rezistat şi la o adancime de 1.5 metri în apă timp de 30 de minute, fără daune. Atunci când a fost aruncat pe beton de la înălţime cu ecranul închis s-a spart totuşi, ca un telefon clasic. Personal cred că muchiile uşor ridicate din jurul ecranului pliabil îl apară la scăparea cu el deschis şi cu faţa în jos.