Nikkei Asia vine azi cu o analiză a componentelor lui iPhone 14 care explică oarecum creşterea preţurilor practicată de Apple pentru iPhone-urile vândute la nivel global. Se pare că au crescut preţurile componentelor cu 20%, ajungând la valori record.
Aflăm că producţia lui iPone 14 Pro Max costă 501 dolari, acolo unde predecesorul costă 461 dolari. Aparent una dintre cele mai scumpe componente este procesorul, Apple A16 Bionic având ataşat un preţ de 110 dolari. Vedem şi din ce țări sau regiuni provin cele mai multe componente: SUA pe locul întâi, apoi Coreea de Sud, Japonia, Taiwan şi altele.
A crescut procentul componentelor din SUA şi a scăzut cel al componentelor din Coreea de Sud şi Taiwan faţă de iPhone 13 Pro Max. Toate în încercarea SUA de a depinde mai puţin de alte ţări. Vă reamintesc şi că iPhone-urile au rămas la preţuri similare cu ale generaţiei din 2021 în SUA şi sumele au fost crescute doar în afara Statelor Unite.
Apple A16 Bionic costă de 2.4 ori mai mult decât Apple A15, poate şi motivul pentru care nu se regăseşte pe iPhone 14 şi 14 Plus. Noi senzori foto CMOS de la Sony sunt cu până la 30% mai mari şi cu 50% mai scumpi pentru variantele Pro. Apple îşi ia ecranele de la Samsung Display, aşa cum face de ani buni deja.
Avem şi un grafic cu raportul cost/preţ din 2018 încoace. Analiza Nikkei arată şi că Apple vrea să îşi ia nu doar componentele din altă parte decât ţările asiatice, ci vrea să şi mute producţia pe cât posibil în afara Chinei. iPhone 14 e produs parţial în India, care va începe să producă în curând şi căştile AirPods.
Mai descoperim şi că nu există componente extra pentru funcţia SOS, deci ea e una software. Asta înseamnă că ar putea ajunge pe mai multe pieţe pe viitor.