După confirmarea sosirii lui BlackBerry Mercury la MWC 2017, azi aflăm că e în pregătiri încă un terminal interesant al acestui brand, dar de aceasta dată unul dintre ultimele care e chiar realizat de canadieni. Pe numele său de cod Blackerry Merah Putih, handsetul ar urma să fie primul de tip dual SIM pentru companie.
Apărut pe web şi sub numele de cod BBC100-1, acest telefon a fost descoperit pe site-ul unei autorităţi indoneziene încă din decembrie 2016. De atunci nu am mai auzit nimic de telefon, până azi, când zvonacul Roland Quandt a decis să ofere detalii pe Twitter. Cu această ocazie aflăm că BlackBery BBC1001/Merah Putih este un smartphone dual SIM, cu procesor Qualcomm Snapdragon 425 tactat la 1.4 GHz, ecran HD de 5.5 inch şi 4 GB RAM.
Aduce şi 32 GB stocare, cameră de 13 MP în spate şi frontală de 8 MP, dar şi baterie de 3000 mAh. Dotările sună ca o combinaţie de midrange low cu midrange clasic, dacă mă întrebaţi pe mine. Nu e exclus să vedem o lansare limitată la piaţa indoneziană, mai ales că în trecut BlackBerry a mai avut exclusivităţi pentru telefoane în regiune. Unii oameni s-au călcat chiar în picioare la o lansare BlackBerry de la un mall din Indonezia. Asta înseamnă că brandul e în continuare foarte iubit acolo.