Qualcomm de abia a lansat procesorul flagship Snapdragon 8 Gen 3 la final de lună trecută şi deja se discută despre Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4. Procesorul Gen 3 va ajunge pe Galaxy S24 Ultra, a fost confirmat pentru OnePlus 12 şi a sosit deja pe iQOO 12 Pro. Să vedem acum ce ne aduce viitorul totuşi.
Azi aflăm că Snapdragon 8 Gen 4 va sosi cu un GPU Adreno 830 next gen, care ar urma să fie cu 10% mai rapid decât Apple M2 în benchmark-ul 3DMark Wild Life Extreme. Qualcomm are planuri mari şi aşteptări mari de la acest CPU. De ce? Deoarece va integra primele nuclee custom Oryon ale sale. Se discuta despre un rival pentru procesoarele Apple A Series.
Se pare că nucleele Oryon deja obţin rezultate impresionante şi la testele single core şi multi core în GeekBench 5. Bizar, credeam că GeekBench 6 e un test mai de încredere, fiind mai nou. Revenind la chestiunea cu 3DMark Wild Life Extreme, aflăm de la zvonacul Revegnus că Adreno 830 obţine 7200 de puncte, depăşind un Apple M2 cu GPU octa core.
Acest test 3DMark împinge procesoarele la limitele lor termice, le testează eficiența şi arată cum se descurcă la sarcini intense pe o perioadă lungă de timp. Snapdragon 8 Gen 4 va fi tot un CPU de 3 nanometri şi testele se fac deocamdată în laborator doar. De abia toamna viitoare vom putea vorbi despre ceva concret.