OnePlus 5 parcă a scăpat mai puţin pe web în ultimele zile, sau poate e vina lui Computex 2017 că ne umple feed-urile cu informaţii. Ce e cert e că azi avem veşti proaspete despre viitorul flagship, care ar urma să debuteze pe 15 iunie, conform posterului scăpat mai jos.
Între timp OnePlus supune la vot diferite designuri pentru ambalajul produsului său. Acestea pot fi votate aici şi vedeţi şi voi câteva dintre cutiile propuse pentru flagship în fotografiile din acest articol. Cât despre posterul cu data de lansare, el a apărut pe Weibo publicat de KJuma, un zvonac foarte popular din Asia. Lansarea flagship-ului va avea loc la ora locală 15:00 la Shenzhen Bay Sports Center.
OnePlus 5 e aşteptat să vină cu noul procesor Qualcomm Snapdragon 835, un ecran de 5.5 inch şi până la 8 GB RAM, plus cameră duală în spate. Cât despre ambalajele propuse, OnePlus merge pe ideea unei cutii albe cu inscripţii portocalii sau roşii, sau a unei cutii roşii cu inscripţii albe. Există şi abordări mai minimaliste cu gri pe alb, sau cu un "5" gravat în relief pe cutia roşie.
O sugestie propune şi emblema "Hello 5" pe cutie. Aşteptăm acum debutul peste 2 săptămâni şi sunt sigur ca vedem cât de curând şi o mega scăpare a designului final, mai ales că am tot văzut variante cu camera duală orientată orizontal, vertical şi cu antene cu design diferit.
Mulţumim pentru pont lui Radu Minga.