UPDATE 14-03-2020: După ce ieri aflam primele prețuri pentru seria Huawei P40, sume provenite din partea unei surse din Grecia, iată că astăzi avem parte și de un alt leak. Primim informații despre prețurile la care vor debuta aceste device-uri prin intermediul leaker-ului chinez RODENT950. Aveți sumele listate mai jos și zvonacul susține că prețurile ar putea fi varia cu 50-100 euro în funcție de regiune.
- Huawei P40: 799 - 899 euro
- Huawei P40 Pro: 999 - 1099 euro
- Huawei P40 Pro Premium Edition: 1199 - 1299 euro
ARTICOL INIȚIAL 13-03-2020:
Am intrat pe ultima sută de metri înainte de lansarea lui Huawei P40 şi Huawei P40 Pro, care are loc pe 26 martie, transmisă doar online (din câte știți). După câteva zvonuri despre ediţii speciale şi scăpări despre cameră, acum avem şi primele preţuri, provenite chiar din Grecia. Le aveţi mai jos.
Se pare că Huawei P40 Pro ar urma să coste 1139 euro în Grecia, în varianta cu 256 GB stocare, în linie cu preţurile marilor flagshipuri ale momentului. La 5.500 după conversia valutară nu e rău în comparaţie cu un Galaxy S20 Ultra care costă în jur de 6.499 lei, totuși cred că o comparație cu S20+ (cu specificații similare), care costă 6.099 lei e mai corectă. E și sub Oppo Find X2 Pro.
Apoi vine Huawei P40, care ar urma să coste 849 de euro, în versiunea cu 128 GB stocare. Asta înseamnă 4.055 de lei, deci mai scump decât un Huawei Mate 30 Pro să zicem, cu care cred că va concura oarecum. Au acelaşi CPU, mă gândesc că şi ecranul va fi similar şi camera probabil nu va face un salt aşa mare ca la P40 Pro. În comparație, Samsung Galaxy S20 costă între 4.300 și 4.800 lei.
Apare şi preţul lui Huawei P40 Lite, adică 329 de euro, dar şi Huawei P40 Lite E la suma de 199 de euro. Telefoanele vor sosi fără Play Store şi Google Services, dar ştiam asta deja. Partea bună e că AppGallery a primit recent Twitter şi Snapchat şi e o chestiune de zile până ce vine şi Facebook, dar şi Instagram. Am aflat recent că pe lângă Huawei P40 şi P40 Pro, dar şi P40 Pro Premium va exista şi o versiune Porsche Design, ceva mai asimetrică la look decât precedentele colaborări Huawei cu acest brand.
Am descoperit şi că Huawei P40 Pro va avea o cameră cu senzor RYYB custom, plus o cameră telephoto cu zoom optic 10x. Camera principală ar fi de 52 MP şi include un senzor Sony IMX700. Nu uitaţi şi că ambele modele, P40 şi P40 Pro vor veni cu procesor Kirin 990 la bord.