Au rămas mai puţin de 2 săptămâni până la debutul lui Computex 2016 şi odată cu el şi sosirea telefoanelor ASUS ZenFone 3, aşa că au început să apară şi teaserele. Iar ASUS nu rezistă tentaţiei de a ne oferi un teaser cu adevărat cinematic în clipul de mai jos.
Totul se petrece foarte rapid sub ochii noştri în acest teaser de 35 de secunde, în care se ni se promite "claritate", "dorinţă" şi vedem şi spatele unui handset, dar şi profilul cel puţin unui model ZenFone 3. Spre final se poate vedea spatele acestui trio, prins şi în captura de mai sus. Ce e clar e că vom primi o cameră principală cu design schimbat, ce aminteşte puţin de cea de pe modelele Galaxy S din acest an şi de anul trecut.
Trioul de aici ar trebui să includă ASUS ZenFone 3, ASUS ZenFone 3 Deluxe şi ASUS ZenFone 3 Max, probabil. Unul dintre device-uri e cu adevărat uriaş faţă de celelalte două şi probabil sare şi de diagonala de 6 inch, asta dacă ZenFone 3 nu cumva are doar 5 sau 5.2 inch şi ar părea mai mic faţă de un model de 6 inch decât un ZenFone tipic de 5.5 inch.
Carcasa metalică e uşor de depistat aici şi parcă am văzut şi scannerul de amprente în spate. Cum rămâne cu butoanele de volum? Vor mai fi ele plasate în spate? Totul va fi clarificat pe 30 mai, dar până atunci sunt sigur că vom mai vedea scăpări şi teasere.