Asus ZenFone 3 GO este anunțat oficial în Taiwan; smartphone de buget cu display HD de 5 inch

357 ori
<b>Asus ZenFone 3 GO este anunțat oficial în Taiwan; smartphone de buget cu display HD de 5 inch</b>Pe piața din Taiwan cei de la ASUS tocmai ce au anunțat lansarea unui smartphone de buget numit ZenFone 3 Go, handset ce pare a sosi într-o carcasă metalică. Din ecuație lipsește scanner-ul de amprente, iar în prim-plan avem display-ul HD de 5 inch

Producătorul taiwanez ASUS a anunțat astăzi lansarea pe plan local a smartphone-ului de buget ZenFone 3 GO, terminal prezentat în imaginea de mai sus care va sosi la un preț de 150 euro. La prima vedere, s-ar părea că acesta sosește într-o carcasă metalică de tip unibody, iar deasupra ecranului avem parte și de sticlă 2.5D ce contribuie la o experiență de utilizare mai plăcută.

ASS ZenFone 3 GO

Pe partea hadware avem în prim-plan display-ul de 5 inch cu rezoluție HD de 1280 x 720 pixeli, procesorul Qualcomm Snapdragon 410 și cei 2 GB memorie RAM. Pentru stocare ni se pun la dispoziție 16 GB de stocare, iar pentru selfie-uri avem aici un senzor de 5 megapixeli.

Asus ZenFone 3 GO aduce și o cameră foto principală de 13 megapixeli cu bliț LED și o acustică superioară bazată pe un difuzor cu 5 magneți. Cu siguranță telefonul va ajunge și pe plan european în această primăvară. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×