ASUS Zenfone 10 a debutat recent, mizând pe două nişe pe care nimeni nu le mai acoperă: telefoane cu ecran sub 6 inch în diagonală şi telefon cu gimbal. Acum vedem terminalul disecat în faţa camerei de către cei de la PBKReviews.
Vă spun din start că telefonul nu stă prea bine la uşurinţă de reparare, obţinând aceeaşi notă de 4.5 ca şi predecesorul ASUS Zenfone 9. Sub spatele din policarbonat găsim primul upgrade din acest an, bobină de încărcare wireless Qi, până la 15W. Acel mecanism include şi antena NFC, iar el este uşor de scos pentru a accesa placă de bază.
Toate cele 3 camere din spate sunt integrate pe plată de bază. În video găsim şi un prim plan arătos cu camera principală de 50 MP, care ne arăt acum pivotează ea cu ajutorul mecanismului de stabilizare gimbal pe 6 axe, în versiunea 2.0. Ca şi ASUS ZenFone 9, ZenFone 10 are puţină pastă termică pe procesorul Snapdragon care conduce căldura în vapor chamber şi apoi o duce spre display.
Marea problemă a telefonului, care a dus la nota mică primită pentru uşurinţă de reparare e faptul că e nevoie să dezasamblezi tot smartphone-ul pentru a înlocui ecranul. E greu şi să înlocuieşti butonul Power sau cititorul de amprente, cablul lor fiind sub baterie. Vă reamintesc că şi ASUS ZenFone 9 a primit tot nota 4.5 şi a avut aceleaşi probleme cu uşurinţă de reparare.