ASUS va lansa noi telefoane ZenFone pe data de 17 octombrie; Ar putea fi ZenFone Max (M2) și Max Pro (M2)

398 ori
<b>ASUS va lansa noi telefoane ZenFone pe data de 17 octombrie; Ar putea fi ZenFone Max (M2) și Max Pro (M2)</b>Și în această săptămână vor continua lansările de smartphone-uri pe piața globală, astfel că după evenimentul Huawei de mâine mai este programat și unul marca ASUS în India. Acolo se așteaptă introducerea a două noi terminale mobile

După evenimentul Huawei de mâine care ne va aduce 3 sau poate chiar 4 noi smartphone-uri, vom mai avea o conferință de presă interesantă de urmărit, cea ASUS programată pentru 17 octombrie. Compania taiwaneză va organiza un eveniment miercuri în India acolo unde aparent vor debuta noile modele ZenFone Max (M2) și ZenFone Max Pro (M2) - telefoane cu baterii generoase la pachet.

ASUS

Acestea au fost deja certificate în Rusia și din materialele teaser dezvăluite de companie pe Twitter aflăm că ambele telefoane vor sosi la pachet cu procesoare octa-core, soluții marca Qualcomm. Probabil vom primi un Snapdragon 636 la bord, un cipset apreciat de către taiwanezi ce se regăsește deja pe câteva modele din portofoliu, printre care și ZenFone 5.

De la smartphone-urile ce se lansează mâine așteptăm corpuri unibody metalice, panouri generoase cu rezoluții Full HD și baterii de 4000, respectiv 5000 mAh. Diferența semnalată de denumirile celor două telefoane ar putea fi marcată de spațiul de stocare și cantitatea de RAM oferită la bord. Aflăm miercuri toate detaliile despre dispozitivele Max!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×