Samsung Galaxy S8 va aduce la pachet şi un alt produs interesant de la Samsung, asistentul virtual Bixby, despre care am tot auzit vorbindu-se în ultima vreme. Azi aflăm că acest rival pentru Alexa, Cortana şi Google Assistant va fi capabil să recunoască produse şi text.
Ştiam că acest serviciu avea deja integrare cu aplicaţiile de pe telefon şi suportă şi Samsung Pay, ceea ce nu putem spune că ne miră. Bixby va asculta comenzile noastre, va folosi camera de pe S8 pentru căutare vizuală şi recunoaştere de text. Practic, asistentul poate scana un produs şi să vă trimită apoi spre Samsung Pay pentru a realiza plata pentru el, într-un magazin online.
Astfel, ar creşte şi popularitatea serviciului Samsung de plăţi, deci strategia e bine gândită. Bazat pe tehnologia celor de la Viv Labs, Bixby va fi integrat în aplicaţiile native de pe flagshipul Samsung, care vor primi şi un UI nou pentru a reflecta acest lucru. Saltul de la S Voice va fi unul uriaş şi aşteptam să vedem şi cât de conversaţional şi inteligent e acest nou asistent. Sunt şanse mari să includă şi un AI ce învaţă pe măsură ce îl folosiţi.