Spuneţi orice despre Carl Pei, omul din spatele Nothing şi OnePlus, dar când vine vorba de marketing şi hype, se pricepe la ce face. Azi aflăm că telefoanele Nothing Phone (2) se vor vinde la chioşcuri speciale în New York, oraş cunoscut şi ca "Marele Măr" (Big Apple).
Într-o postare pe Twitter, Carl Peia dezvăluit că tocmai a adus în New York un chioşc special roşu, care se va deschide pe 13 iulie începând cu ora 19:00. Vor mai fi astfel de chioşcuri şi în Londra, Bangalore, India şi în alte oraşe mari de pe glob. Roşul aprins de aici mă duce cu gândul la cablul roşu de la OnePlus şi nu pot şterge această asociere din minte.
E drept că roşul atrage privirile mai uşor decât alte culori. Pe de alte parte produsele Nothing au puţin roşu, prezent sub formă de LED-uri mai degrabă sau puncte roşii pe produs. La Nothing Phone (1) se aprinde un LED roşu în spate când filmezi de exemplu. Cert e că Nothing începe să fie brandul independent preferat al meu la capitolul comunicare şi promovare.
Meritul îi aparţine lui Carl Pei, care e foarte uşor de plăcut, care face recenzii la telefoane pe YouTube şi e un om deschis şi comunicativ. E cum părea să fie Elon Musk la început de carieră. Să vedem dacă şi produsul cel nou va fi pe măsura hype-ului. Aflăm pe 11 iulie 2023.