Vă spuneam într-unul din articolele trecute că următorul pas logic în seria de leakuri a lui iPhone 6 ar fi un video hands on. Iată că acesta nu se lăsă așteptat și apare azi, dar e vorba doar despre o machetă aici.
Telefonul se află sub un iPhone 5s din câte văd și este mai lat și mai lung, după cum ne așteptam. El pare a fi destul de lucios și ar putea fi fabricat din plastic, cel puțin în cazul machetei. Clipul vine din Vietnam, o țară care tradițional a oferit multe scăpări de iPhone de-a lungul anilor, mai ales componente. Ne îndreptăm tot mai rapid spre acest iPhone de 4.7 inch și în acest moment nu mai este absolut nici un mister legat de designul său.
Având în vedere cantitatea uriașă de scăpări, ar fi un șoc uriaș dacă iPhone 6 ar arăta altfel decât în acest moment atunci când va debuta la toamnă, sau cu puțin noroc la WWDC. Nu pot să nu mă întreb dacă acest model pe care îl vedem așa des e cel de 4.7 sau 5.5 inch și dacă al doilea va apărea la fel de curând că și varianta de 4.7 inch.