Am avut parte până acum de o mulțime de zvonuri legate de noua gamă iPhone 13 de la Apple. Astăzi aflăm detalii cu privire la capacitatea de încărcare a noilor modele prin intermediul publicației MyDrivers. Se crede că noile iPhone-uri vor aduce suport pentru încărcarea rapidă pe fir la 25W. Avem detalii mai jos.
Din câte știți, seria iPhone 12 suportă încărcare rapidă la 20W. De asemenea, pentru prima dată Apple a luat hotărârea de a nu mai include încărcătoare în cutia noilor sale modele. Astfel, cine cumpără un nou iPhone trebuie să își achiziționeze alimentatorul separat. În trecut exista pe piață modelul de 18W, înlocuit ulterior cu cel de 20W. Odată ce noua gamă iPhone 13 va debuta, acesta ar urma să fie înlocuit cu unul de 25W.
Noile telefoane Apple ar urma să sosească în luna septembrie, după cum ne-a obișnuit gigantul din Cupertino. Până acum au existat o mulțime de zvonuri cu privire la seria iPhone 13. În trecut am putut vedea chiar machete realiste ale modelelor care indică o repoziționare a camerelor în cazul lui iPhone 13 și iPhone 13 Mini. Modelele Pro ar urma în acest an să aducă senzori foto mai mari, iar opțiunile de stocare ar ajunge până la 1TB. De asemenea, aflam în trecut că Apple ar putea include pentru prima dată o funcționalitate în stil Always On Display.
Pe lângă o capacitate mai rapidă de alimentare pe fir, unele zvonuri aduc în discuție și un upgrade în ceea ce privește viteza de încărcare wireless.