Rezonanţa unui nume în ziua de azi măsoară valoarea unui brand, dar studii precum cel Interbrand au în vedere mult mai mulţi factori. Topul proaspăt publicat plasează Apple pe primul loc în rândul celor mai valoroase şi celebre branduri din lume, urmat de Google şi Microsoft.
Pe 4 se află Coca Cola, iar pe 5 Amazon, în vreme ce Samsung a făcut un salt pe locul 6, depăşind criza de imagine de după Note 7. Este al cincilea an consecutiv în care Apple domină acest top, realizat de Interbrand, o firmă de consultanţă în zona brandingului. În top 10 se mai află şi Facebook şi IBM. În mod inedit Apple este compania care a înregistrat creşterea cea mai mică în zona de valoare a brandului.
Interbrand ia în calcul o combinaţie între performanța financiară a produselor branduite şi a serviciilor unei companii, dar şi rolul pe care brandul îl are în influenţarea deciziilor de achiziţie pentru clienţi. Şi puterea acelui brand de a atrage un preţ premium intră în vederile agenţiei. Valoarea de brand a celor de la Apple a fost măsurată la nivelul de 184.154 milioane de dolari, o creştere de 3% faţă de anul trecut.
Cele mai mari creşteri printre brandurile tech sunt cele Amazon (29%) şi Facebook (un uriaş 48%). Google a crescut 6% ca valoare a brandului. Analiştii financiari speculează între timp ca Apple ar avea o cotaţie pe piaţa din 2018 de 1 trilion de dolari. Ar putea cumpăra naţiuni întregi de pe tot globul, la nivel de PIB...