Apple are un brevet interesant pentru a face utilizarea unui iPhone cu o singură mână mai uşoară

397 ori
<b>Apple are un brevet interesant pentru a face utilizarea unui iPhone cu o singură mână mai uşoară</b>Prin intermediul brevetelor aflăm informații despre tehnologiile pe care companiile de pe piață ni le pregătesc. Invențiile Apple nu lipsesc de aici, iar astăzi descoperim despre o nouă aplicație completată de către producătorul american. Vedem aici un

Există persoane care preferă un iPhone mai mic în locul celui clasic sau al modelului cu Plus în coadă şi fix pentru ei există iPhone SE. Totuşi sunt şi persoane care preferă device-uri mai mari, dar care oferă modalităţi revoluţionare de control comod. Apple vine în întâmpinarea lor cu un brevet interesant.

Astfel, documentul menţionează cum pe viitor un iPhone va detecta modul în care este ţinut şi va muta automat elemente ale interfaței pentru a fi la îndemâna degetelor utilizatorului. Spre exemplu, dacă folosim mâna stânga pentru a manevra handsetul, butoanele se vor muta spre stânga. Dacă degetul cel mare e aproape de zona dreapta jos, acolo se vor afla şi butoanele.

Un avantaj e faptul că Apple poate aplica şi implementa aceasta funcţionalitate fără extra hardware pe iPhone. Totul e la nivel de senzori şi software şi implică modificări de UI. Monitorizarea accelerometrului şi giroscopului ar fi cheia aici sau chiar detectarea schimbărilor de semnal touch pe măsură ce atingeţi ecranul cu degetele.

Apple mai ia în calcul şi senzori specializaţi touch pe corpul terminalului, care ar putea fi implementaţi pe viitoare modele. În prima fază ei ar fi testaţi pe un Apple Pencil nou, oferind extra modalităţi de a interactiona cu corpul acestui stylus.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×