Apple achiziționează departamentul de modemuri mobile Intel; Plătește 1 miliard de dolari

462 ori
<b>Apple achiziționează departamentul de modemuri mobile Intel; Plătește 1 miliard de dolari</b>La doar 2 zile distanță de la aflarea veștii că Apple este foarte aproape să bată palma pentru achiziția departamentului Intel ce se ocupă cu dezvoltarea de modemuri smartphone iată că vine și acordul mult așteptat

La doar 2 zile distanță de la aflarea veștii că Apple este foarte aproape să bată palma pentru achiziția departamentului Intel ce se ocupă cu dezvoltarea de modemuri smartphone iată că vine și acordul mult așteptat. Suntem informați că gigantul din Cupertino a făcut acest pas cu scopul final de a-și dezvolta propriile sale modemuri și a reduce treptat dependența de Qualcomm, furnizor din urmă la care s-a întors recent după împăcarea din instanță.

Împăcarea dintre cele două părți nu a fost de bun augur pentru Intel care a rămas fără un partener de încredere, Apple, alături de care lucra la dezvoltarea unor modemuri de iPhone. Produsele obținute nu au atins așteptările Apple în materie de performanță și firma lui Tim Cook a fost nevoită să meargă pe ruta soluțiilor Qualcomm în final.

Ulterior Intel a renunțat la dezvoltarea de modemuri smartphone și aceasta a fost o veste excelentă pentru Apple care și-a arătat rapid intenția de a achiziționa departamentul. Gigantul din Cupertino plătește 1 miliard de dolari pentru această tranzacție care aparent se va finaliza în trimestrul 4, moment în care și aproximativ 2200 angajați Intel din departamentul modemuri smartphone vor deveni angajați Apple. 

Sunt incluse în tranzacție și echipamentele, respectiv proprietățile intelectuale. Aflăm că odată cu finalizarea achiziției, Apple va deține peste 17000 brevete tech, de la unele ce privesc tehnologii standard celulare și până la arhitecturi modem și operațiuni. =

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×