AnTuTu prezintă top 10 smartphone-uri din luna februarie 2021; Vivo domină în zona high-end

4.548 ori
<b>AnTuTu prezintă top 10 smartphone-uri din luna februarie 2021; Vivo domină în zona high-end</b>S-a mai sfârșit o lună, deci e momentul să vedem un nou top 10 al telefoanelor performante pe luna trecută, realizat de către cei de la AnTuTu. Aceştia au preluat media scorurilor obţinute de terminalele trecute

S-a mai sfârșit o lună, deci e momentul să vedem un nou top 10 al telefoanelor performante pe luna trecută, realizat de către cei de la AnTuTu. Aceştia au preluat media scorurilor obţinute de terminalele trecute prin aplicaţia lor şi au publicat două Topuri 10. Unul e pentru telefoane high end şi unul pentru modele mid-range. Hai să vedem care sunt campionii.

AnTuTu

Telefonul care a dominat topul AnTuTu în februarie 2021 este... acelaşi care a dominat şi în ianuarie 2021, Vivo iQOO 7. Terminalul cu dungi de BMW îşi păstrează coroana, cu 726.939 puncte, iar pe locul 2 se află Vivo X60 Pro+. El îi ia locul lui Xiaomi Mi 11, care era în ianuarie pe locul 2. Ei bine, el a picat acum pe locul 4.  A se remarca totuşi dominaţia procesorului Snapdragon 888, care umple primele 4 locuri ale clasamentului. 

Pe 5 avem Huawei Mate 40 Pro cu procesor Kirin 9000, iar seria Galaxy S21 are doar un singur reprezentant în acest top, pe S21 Ultra 5G şi asta în varianta cu Snapdragon 888 şi 16 GB RAM. În rest avem modele Redmi K40, Oppo Reno 5 Pro+ 5G, Redmi K30S şi iQOO 5.

ANTUTU

Cât despre topul din zona midrange, aici Redmi face legea, cu Redmi 10X 5G pe locul întâi, mulţumită unui procesor Dimensity 820 care îl împinge la 404.346 puncte. Tot acest model era pe primul loc şi la final de ianuarie, deci nu s-a schimbat mare lucru. Pe locul 2 se află acelaşi Redmi 10X Pro 5G, păstrându-şi şi el poziţia, urmat de Vivo S76, tot cu CPU Dimensity 720.

În rest avem câteva modele Huawei Nova 7 şi Nova 8, un Honor 30 şi apoi numai Huawei şi Honor până la final de top. A se remarca faptul că nu avem nici un procesor Snapdragon în acest top 10, ci doar unităţi Kirin şi MediaTek. Mi s-ar fi părut normal că telefoanele cu procesor Snapdragon 870 să prindă loc în top. Poate luna viitoare...

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×