Deși pare greu de crezut, Google l-a dorit pe Steve Jobs drept CEO în 2000, iar dacă acesta ar fi acceptat funcția, el ar fi fost creierul din spatele lui Android la această oră, suntem siguri. Cu 11 ani în urmă, Google era în plină creștere și lumea deja aflase despre gigantul motoarelor de căutare, dar tinerii săi fondatori aveau nevoie de sfatul unei persoane cu experiență.
Astfel, au fost organizate câteva întâlniri cu Larry Page și Sergey Brin, sau mai bine zis "interviuri" pentru postul de CEO Google. Printre persoanele luate în calcul pentru acest post s-au numărat Andry Grove, de la Intel, Jeff Bezos de la Amazon și alte câteva nume mari, dar toți aceștia au fost refuzați, deoarece co-fondatorii Google îl doreau pe Jobs la conducere.
în acea perioadă, gurul Apple de abia se întorsese la șefia companiei din Cupertino și făcea trecerea de la un brand definit de producția de computere la un gigant al produselor electronice destinate consumatorilor. în plus, dezvoltarea primului iPod începuse deja și avea nevoie de supravegherea atentă a lui Jobs, care a fost nevoit să refuze postul de CEO Google.
Astfel, John Doerr, consilierul lui Brin si Page l-a găsit pe Eric Schmidt, care făcea parte din compania Novell în acel moment, acesta fiind ales CEO în 2001 și ducând Google către maturitate în următorii ani. Oare cum ar fi arătat acum Google dacă Jobs ar fi fost într-o poziție de conducere?