Android 8.0 Oreo lansat oficial, începe să ajungă pe terminalele Pixel, Nexus; Iată cum îl puteţi obţine!

592 ori
<b>Android 8.0 Oreo lansat oficial, începe să ajungă pe terminalele Pixel, Nexus; Iată cum îl puteţi obţine!</b>Google a lansat Android 8.0 sub numele oficial de Oreo. Aflaţi cum îl puteţi instala pe terminalele compatibile şi care e lista finală de funcţii.

Aşa cum ne aşteptam momentul eclipsei din State a coincis cu evenimentul Google care a scos la lumină în sfârşit Android 8.0. Se numeşte Android Oreo, aşa cum suspectam de ani buni şi e momentul să aflăm care e lista finală de noutăţi şi pe ce terminale primiţi acest release. 

Marile noutăţi sunt următoarele: modul Picture in Picture, canalele de notificări, Notification Dots, suport nativ pentru Autofill şi Google Play Protect. Timpii de bootare au scăzut cu 50%, cel puţin pe modelele Pixel şi acum putem descărca şi fonturi noi. Avem şi emoji-uri noi. Iar cei înscrişi în programul Android Beta primesc chiar în aceste momente noul release. 

Canalele de notificări sunt practic categorii pentru tipuri de notificări şi conţinuturi asociate notificărilor. Practic prin canale dezvoltatorii vor putea controla mai bine ce fel de notificări primiţi. Fiecare canal va fi administrat sau blocat de utilizator, individual. Android O are şi iconuri adaptive, care pot fi afişate cu diferite forme în funcţie de "masca" selectată de pe terminal. 

Există acum şi extra limitări legate de activitatea aplicaţiilor în fundal (consum de date, actualizări, baterie). Oreo mai aduce şi noi codecuri audio şi Bluetooth, precum cel LDAC, dar şi Smart Sharing, pentru partajare mai uşoară dintr-o aplicaţie în alta. O chitanţă spre exemplu va avea ca sugestie o partajare spre o aplicaţie de monitorizat cheltuielile. 

Telefoanele Google Pixel şi Nexus 5X/6P au intrat în faza de test la operatori şi ar trebui să primească oficial Android Oreo cât de curând. Google a confirmat că lucrează îndeaproape cu parteneri ca Huawei, HTC, Motorola, Samsung, Sony sau HMD Global pentru a oferi Android 8.0 pe cele mai celebre terminale. În mod interesant de această dată statueta lui Android Oreo este un fel de super erou, cu biscuitele Oreo în spate, în locul unei reprezentări a desertului şi atât.

Pesemne că acest release are multe alte elemente însemnate de care nu ştim încă, eventual unele legate de tablete, de Android TV şi Wear. Aflaţi că Oreo soseşte în aceste momente nu doar pe telefoanele Pixel, ci şi pe tableta Pixel C, Nexus Player şi ultimele Nexusuri. Şi pentru că nu vrem să vă lăsăm în aer, iată un mic tutorial cu ajutorul căruia puteţi obţine Android 8.0 pe terminalele voastre.

1. Înscrieţi-vă în programul Android Beta de pe telefonul Pixel sau Nexus
2. Autentificaţi-vă în contul Google asociat telefonului
3. Accesaţi zona "Your Eligible Devices" 
4. Găsiţi terminalul pe care vreţi să îl înrolaţi în programul Beta şi apăsaţi "Enrol Device"
5. Urmaţi instrucţiunile de pe ecran şi va începe un download over the air. 

Ca de obicei feedbackul din partea voastra e binevenit. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×