Cei de la OnePlus au dezvăluit că lucrează la actualizarea la Android 7.0 Nougat pentru OnePlus, anunţând şi când va primi OnePlus X în sfârşit update-ul la Android Marshmallow. Informaţiile au venit prin intermediul unei sesiuni AMA de pe Reddit.
În vreme ce OnePlus X va primi Android Marshmallow săptămâna viitoare, pentru OnePlus 3 şi Nougat nu avem încă o dată clară de lansare. Estimăm totuşi că până la final de an, poate chiar până la final de toamnă va primi şi flagshipul OnePlus Android Nougat. Între timp aflaţi că telefonul ajunge la noi în teste astăzi, primit de la un cititor, căruia îi mulţumim.
La debutul sau de acum câteva luni, OnePlus 3 venea cu Oxygen 3.1.2 aplicat peste Android 6.0.1 Marshmallow. Oyxgen OS este o iniţiativă născută din disputa cu Cyanogen şi apărută din cauza faptului că OnePlus a trebuit să renunţe la CM. Oxygen launcher se vrea a fi o experienţă cât mai apropiată de cea stock/vanilla, dar cu câteva mici modificări.
E vorba despre gesturi, despre funcţia Shelf, care vă oferă pe homescreenul cel mai din stânga o colecţie a celor mai folosite aplicaţii şi celor mai des accesate contacte. Evident şi Android Nougat va sosi pe OnePlus într-o variantă Oxygen OS.