Alături de Pixel 6, Google ar lansa și alte dispozitive inedite pe 19 octombrie; Smartphone-ul pliabil Pixel Fold, Pixel Watch și noi boxe Nest sunt pe listă

1.969 ori
<b>Alături de Pixel 6, Google ar lansa și alte dispozitive inedite pe 19 octombrie; Smartphone-ul pliabil Pixel Fold, Pixel Watch și noi boxe Nest sunt pe listă</b>Google va organiza un eveniment special pe 19 octombrie în cadrul căruia va prezenta noua serie de telefoane Pixel 6. De asemenea, atunci ar trebui să aflăm mai multe detalii și despre Android 12, noua versune a sistemului de operare ce rulează pe atât

Google va organiza un eveniment special pe 19 octombrie în cadrul căruia va prezenta noua serie de telefoane Pixel 6. De asemenea, atunci ar trebui să aflăm mai multe detalii și despre Android 12, noua versune a sistemului de operare ce rulează pe atât de multe smartphone-uri. Având în vedere că gigantul a anunțat doar data de lansare a seriei Pixel 6, credeam că în acest an evenimentul va fi dedicat doar telefoanelor. Totuși, un zvonac susține că pe 19 octombrie vor fi anunțate mai multe dispozitive. Avem detalii mai jos.

În ultimii ani Google a organizat toamna un eveniment în cadrul căruia lansa mai multe dispozitive. Potrivit zvonacului Angel Alexiander, care activează pe Twitter, Google ar putea anunța și pliabilul Pixel Fold pe 19 octombrie. Indicii cu privire la acest debut au apărut încă de acum câteva săptămâni, iar modelul și-a făcut apariția și în randări. De asemenea, versiunea Android 12.1 este în curs de dezvoltare și ar aduce suport pentru dispozitivele cu display-uri pliabile.

Mai mult, zvonacul susține că Google pregătește și un prim ceas inteligent sub numele de Pixel Watch, dar și noi boxe inteligente Nest. Compania a lucrat în acest an împreună cu Samsung pentru dezvoltarea noului Wear OS, sistemul de operare dedicat smartwatch-urilor. Astfel, dacă acest ceas va debuta, el va primi mai mult ca sigur această versiune software. Nu în ultimul rând, Angel Alexiander spune că e posibil să debuteze și o nouă tabletă Pixel, succesor pentru Pixel Slate.

Nu știm încă dacă aceste lansări se vor concretiza, totuși. În afară de Pixel Fold și Pixel Watch, celelalte dispozitive nu au avut parte de scăpări până acum. Sperăm însă să aflăm în următoarele zile dacă Google plănuiește să anunțe și alte produse Pixel pe 19 octombrie. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×