Xiaomi Pad 6S Pro 12.4 a sosit: tabletă cu ecran 3K de 144 Hz, procesor Snapdragon 8 Gen2

1.303 ori
<b>Xiaomi Pad 6S Pro 12.4 a sosit: tabletă cu ecran 3K de 144 Hz, procesor Snapdragon 8 Gen2</b>Xiaomi a ţinut un eveniment important pe 22 februarie 2024, în cadrul căruia a prezentat mult aşteptatul cameraphone Xiaomi 14 Ultra. Nu vine singur, ci alături de tableta Xiaomi Pad 6S Pro, cu ecran de 12.4 inch 3K. Dotările sale complete

Xiaomi a ţinut un eveniment important pe 22 februarie 2024, în cadrul căruia a prezentat mult aşteptatul cameraphone Xiaomi 14 Ultra. Nu vine singur, ci alături de tableta Xiaomi Pad 6S Pro, cu ecran de 12.4 inch 3K. Dotările sale complete le aflaţi mai jos.

Xiaomi Pad 6S Pro

Avem de-a face cu o tabletă cu diagonală mare, de 12.4 inch, un model foarte bine dotat, cu procesor Snapdragon 8 Gen 2. De remarcat totuşi că s-au făcut şi compromisuri şi nu s-a mers până la flagship absolut, aşa că avem ecran LCD şi nu OLED. Tableta are corp metalic unibody din aluminiu, iar Xiaomi Pad 6S Pro vine cu până la 16 GB RAM şi 1 TB stocare.

Xiaomi Pad 6S Pro

În spate se află o cameră duală, cu senzor de 50 MP şi 2 MP, alături de difuzoare quad cu Dolby Atmos. Bateria de 10.000 mAh se încarcă la 120W. Există şi o tastatură ataşabila, care face tableta laptop şi vine cu butoane shortcut, NFC one touch, control audio şi control al luminozităţii butoanelor. Avem şi un Xiaomi Focus Stylus, care se poate folosi şi că laser pentru prezentări.

Tableta rulează Android 13 cu MIUI 14, are senzor frontal de 32 MP pentru selfie şi vine cu Wi-Fi 6. Cantitatea minimă de RAM este de 8 GB, dar avem şi variante cu 12 şi 16 GB LPDDR5X, iar stocarea este UFS 4.0, în variante cu 256 GB, 512 GB sau 1 TB. 

Xiaomi Pad 6S Pro vine pe negru, albastru sau verde, la următoarele preţuri:

  • 8 GB + 256 GB: 424 euro
  • 12 GB + 256 GB: 462 euro
  • 12 GB + 512 GB: 514 euro
  • 16 GB + 1 TB: 578 euro
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×