În primele zile ale lunii februarie aflam că Samsung a început să lucreze la actualizarea Android Oreo destinată tabletei Galaxy Tab S3, pachet software ce pare a fi fost finalizat dacă luăm în considerare leak-ul de astăzi. Descoperim că Wi-Fi Alliance tocmai ce a certificat tableta de față alături de noua versiune software, un indiciu pe cât se poate de clar că actualizarea este pe cale să fie distribuită oficial curând.
Nu există detalii despre ce alte funcții extra va implementa Samsung aici, dar ar trebui să vedem un refresh la nivel de look, ceva schimbări la capitolul performanță și de ce nu poate chiar o autonomie crescută. Această tabletă debuta oficial în februarie 2017 și se remarca prin display-ul Super AMOLED de 9.7 inch și prin hardware-ul de nivel high-end.
Un procesor Snapdragon 820 se află la bord alături de 4 GB RAM și 32 GB de stocare și avem parte și de slot microSD. Un număr de 4 difuzoare stereo cu acustică AKG/Harman se regăsesc pe această tabletă, la fel și o baterie de 6000 mAh. La fel ca predecesorul său și în cazul de față grosimea redusă de numai 6 mm este un element tare apreciat de către consumatori.