Acest final de lună aprilie ne aduce o nouă tabletă pe plan local și anume HUAWEI MatePad 10, model care are multe în comun cu MatePad 10.4 lansat în aprilie 2020. Noul dispozitiv este destinat tinerilor profesioniști care își doresc mai multă productivitate, are funcții inovatoare, o baterie generoasă și se remarcă prin suportul pentru interacțiune cu stylus M-Pencil.
Noua tabletă rulează HarmonyOS cu un dock în zona inferioară pentru afișarea aplicațiilor folosite în mod frecvent, iar opțional se poate alege și tastatura inteligentă cu travel de 1.3mm. Avem funcție Multi-Window pentru 4 aplicații afișate simultan pe ecran, funcție de andocare și Multiplier prin care putem realiza două sarcini separat într-o singură aplicație.
Huawei MatePad 10 aduce suport M-Pencil (2nd Gen, 4096 niveluri de sensibilitate la presiune) și putem scrise chiar și înclinat. Primim baterie de 7250 mAh cu autonomie de până la 12 ore (streaming video), ecran FullView de 10.4 inch cu rezoluție 2K și un sistem cu 4 difuzoare reglate de Harman Kradon.
Avem și WiFi ac dual-band, port USB-C, cameră frontală de 8 mpx și cameră de 13 mpx în spate. Procesorul este un Kirin 710A octa-core cu 4x nuclee Cortex-A73 de 2.0 GHz + 4x nuclee Cortex-A53 de 1.7 GHz. Tableta este disponibilă de azi pe huaweistore.ro la prețul recomandat de 1599 lei și vine cu un mouse Bluetooth cadou.