La începutul acestei veri va avea loc faimosul show tech Computex, în cadrul căruia vom vedea noi terminale ale producătorilor asiatici, printre care se numără şi ASUS. Aşteptăm ca ei să prezinte atât telefonul ZenFone 3, cât şi o nouă gamă de tablete. Unele au început deja să scape pe web şi azi aflăm că spre exemplu ASUS ZenPad 10 (Z300M) a fost certificat de către FCC.
Mai interesant e ca la bord se afla un procesor MediaTek MT8163, în condiţiile în care până acum terminalele ZenPad 7.0, ZenPad 8.0 şi ZenPad 10 au fost bazate pe procesoare Intel Atom sau Qualcomm Snapdragon în cazul modelelor LTE. Acum ASUS ar fi trecut la MediaTek atât pe noul ZenPad 8.0 (Z380M), cât şi pe ZenPad 10 (Z300M), ce vin cu acelaşi chipset MT8163.
Ambele modele sunt aşteptate la Computex 2016, iar cel de 10 inch va aduce 2 GB RAM, 16, 32 sau 64 GB stocare, plus o rezoluţie de 1280 x 800 pixeli. Primim şi o cameră principală de 5 MP şi frontală de 2 MP, dar şi o baterie de 18 Wh. Cu aceste dotări preţul ar trebui să fie modest, până în 300 de euro eventual.