De câteva luni avem prezent pe plan local și brandul Infinix, iar recent am descoperit că o altă companie din grupul Transsion Holdings care include și Infinix, a venit în România. Mă refer la Tecno, iar dacă ești curios să afli ce telefoane au adus pentru început în țara noastră, avem un material dedicat aici. Revenind la vestea de astăzi, avem imagini cu prima tabletă Infinix.
Se numește Infinix XPad, iar ca design arată chiar bine pentru prima încercare, uitându-mă la talia foarte îngustă și construcția care pare a fi metalică, pentru ramă cel puțin. În spate avem o abordare dual tone cu texturi diferite, iar în colț sus vedem o cameră în stil iPhone.
Zona frontală nu impresionează prin muchii foarte înguste, dar măcar acestea sunt simetrice și ne vor ajuta la manevrarea tabletei fără a atinge ecranul din greșeală. Dotările includ un ecran IPS LCD FHD+ de 11 inch, 90Hz, procesorul Helio G99 Ultimate, plus 4 GB RAM și 256 GB stocare, slot microSD.
Mai primim baterie de 7000 mAh, cameră duală de 12 mpx + 8 mpx în spate și cameră selfie de 8 mpx. Avem Android 14 din fabrică și WiFi. Acum să aflăm și prețul!