Showul Samsung de aseară nu a fost chiar spectaculos, dar ce a fost mai bun a fost păstrat pentru final şi anume un teaser pentru Galaxy S8. Conferinţa în sine s-a axat parcă mai mult pe business şi productivitate, decât pe divertisment. Printre produsele anunţate se număra tableta Samsung Galaxy Tab S3, pe care o puteţi admira mai jos.
Avem de-a face cu un device puternic, cu ecran de 9.7 inch şi procesor Qualcomm Snapdragon 820, cu core-uri custom Kryo. Terminalul aduce şi o baterie de 6.000 mAh, cu încărcare rapidă şi suport pentru playback al conţinutului HDR 10 bit. Dotările acestui nou venit includ şi 4 GB RAM, 64 GB stocare, slot microSD şi LTE Categoria 6. Ecranul de 9.7 inch este un Super AMOLED cu rezoluţie clasică de 2048 x 1536 pixeli, iar la bordul tabletei găsim şi 4 difuzoare stereo tunate de AKG/Harman.
Avem şi suport pentru S Pen şi Android 7.0 Nougat drept OS. În spate se afla o cameră de 13 megapixeli cu autofocalizare, iar în faţă una de 5 megapixeli. Tableta e destul de compactă având în vedere diagonală să şi cântăreşte doar 434 de grame în versiunea LTE sau 420 în cea WiFi. Integrează şi un kickstand şi deocamdată nu avem un preţ, dar bănuim că sare de 400 de euro. Toate unităţile vin cu S Pen la pachet!