Acer e un producător cunoscut mai mult pentru laptopuri și PC-uri, însă compania are în portofoliu și tablete. Cel mai nou și bine echipat model a fost prezentat în cadrul IFA 2024 astăzi. E vorba despre Acer Iconia X12, device ce oferă un panou AMOLED generos, difuzoare quad și beneficiază de accesorii dedicate comercializate separat. Pare orientată atât spre entertainment, cât și spre productivitate. Mai jos am detalii.
Iconia X12 aduce un corp fabricat din aluminiu, are display AMOLED de 12.6 inch în diagonală, rezoluție 2.5K și refresh rate standard (60Hz). Panoul atinge o luminozitate de 400 nits, iar sub capotă descoperim un procesor MediaTek Helio G99, alături de 8 GB de memorie RAM LPDDR4X și 256 GB de stocare. Apare și un slot pentru carduri microSD de până la 1 TB.
Iconia X12 vine cu o cameră selfie de 8 MP, iar cea principală din spate are 13 MP. Beneficiază de Wi-Fi 5, GPS, Bluetooth 5.2, vine cu o baterie de 10.000 mAh și se încarcă rapid. Acer vinde separat accesorii, precum un stylus fabricat din aluminiu și o husă cu stand și tastatură încorporată.
Nu avem variantă 4G LTE, iar prețul e destul de atractiv. Tableta va fi vândută la suma de 349 de dolari începând din luna ianuarie a anului 2025. Iconia X12 sosește și în Europa.