CES 2016: Dell anunță tabletele Latitude 12 7000 și Latitude 11 5000; modele high-end cu port USB Type-C

715 ori
<b>CES 2016: Dell anunță tabletele Latitude 12 7000 și Latitude 11 5000; modele high-end cu port USB Type-C</b>La ediția din anul acesta a t&acirc;rgului CES 2016, Dell a venit cu o serie de tablete 2 &icirc;n 1 foarte interesante. Cele două noi modele sunt numite Latitude 12 7000, respectiv Latitude 11 5000, ambele sosind la pachet cu specificații high-end,...

La ediția din anul acesta a târgului CES 2016, Dell a venit cu o serie de tablete 2 în 1 foarte interesante. Cele două noi modele sunt numite Latitude 12 7000, respectiv Latitude 11 5000, ambele sosind la pachet cu specificații high-end, dar și cu porturi USB Type-C 3.1 pentru sincronizare la PC.

Dell Latitude 12 7000 este modelul mai bine dotat din această listă, tabletă de 12.5 inch ce sosește în versiuni cu panou 4K Ultra HD, sau în varianta cu rezoluție Full HD. Device-ul cântărește doar 730 grame și măsoară 8.1 mm în grosime. Cei interesați pot opta pentru variante cu procesor Intel Core M3, M5 sau M7, dar și alege între Windows 10 și Windows 8.

Printre specificațiile sale mai regăsim două porturi USB 3.1 Type-C/Thunderbold, un cititor de carduri SD, și o cameră foto principală de 8 megapixeli. Tableta vine cu slot micro-SIM și cu o cameră frontală de 5 megapixeli numai bună pentru apeluri video via Skype. Nu la fel de atractiv, este prețul său de 1049 dolari pentru versiunea standard.

În schimb, modelul Dell Latitude 11 5000 sosește cu un panou Full HD de 11 inch, cu port microHDMI, și cu posibilitatea de alegere între procesoarele Intel Core M3 și M5. Tableta ne oferă un port USB Type-C, unul USB 3.0, un cititor de carduri SD și un slot micro-SIM. Prețul acestei versiuni va fi de 749$.

De menționat că ambele tablete vor sosi în pachet cu o tastatură qwerty dedicată ce beneficiază și de touchpad.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×