Apple lansează iPad Pro (2024) în variante de 11 și 13 inch, cu procesor M4 de generație nouă și display AMOLED luminos

2.621 ori
<b>Apple lansează iPad Pro (2024) în variante de 11 și 13 inch, cu procesor M4 de generație nouă și display AMOLED luminos</b>Apple a organizat un eveniment important astăzi, începând cu ora 17:00 (ora României). Au sosit astfel iPad-uri de generație nouă. Avem două modele iPad Air 2024 în acest an, de 11 și 13 inch, dar și variante Pro ce aduc un design nou, display-uri AMOLED

Apple a organizat un eveniment important astăzi, începând cu ora 17:00 (ora României). Au sosit astfel iPad-uri de generație nouă. Avem două modele iPad Air 2024 în acest an, de 11 și 13 inch, dar și variante Pro ce aduc un design nou, display-uri AMOLED ce beneficiază de o tehnologie specială pentru extra-luminozitate și CPU-uri de ultimă generație Apple M4. E chiar o premieră, noile modele iPad Pro fiind singurele device-uri cu acest procesor sub capotă. Mai jos am toate detaliile.

Design și display

iPad Pro 2024 vine cu un display Ultra Retina XDR. El beneficiază de o tehnologie numită „Tandem OLED Display Engine”. Practic vorbim despre două straturi OLED folosite pentru a reda culori într-un mod precis, livrând o luminozitate de top.

Noul iPad Pro este și cel mai subțire device Apple de până acum, având o talie de doar 5.3mm (11 inch), respectiv 5.1mm (varianta de 13 inch). Vorbim despre tablete chiar mai subțiri în talie decât iPod Nano.

Hardware, performanță

Sub capotă găsim un procesor Apple M4 de generație nouă, iar noile iPad-uri vin cu 256 GB de stocare în configurație de bază. CPU-ul e diferit în funcție de varianta aleasă.

Variantele cu 256 GB sau 512 GB de stocare primesc CPU 9-Core, cu 3 nuclee dedicate performanței, iar variantele cu 1 TB sau 2 TB de stocare au cipset M4 10-core, cu 4 nuclee pentru performanță. Cât despre RAM, există variante cu 8 GB sau 16 GB. 

Există și un Neural Engine 16-core aici, dar și GPU 10-core. Tabletele pot fi folosite pentru a rula cele mai pretențioase jocuri, pentru editare foto / video de top și primesc extra funcții AI. 

Noul CPU Apple M4 e cu până la 50% mai puternic, iar GPU-ul livrează de 4 ori mai multă performanță față de Apple M2.

Camera

În cazul tabletelor camera nu e neapărat importantă, însă de această dată apare un bliț True Tone, similar cu cel integrat pe iPhone. Folosind AI putem scana mult mai ușor documente, umbrele fiind eliminate instant.

Există o cameră de 12 MP wide în partea din spate care oferă zoom digital 5X, dar și un senzor LiDAR pentru scanări 3D. Tabletele filmează 4K, până la 60 FPS, aduc funcție Audio Zoom și slow-mo până la 240 FPS. Camera ultrawide are 12 MP și e folosită și pentru captura portrait.

În fața există un senzor ce beneficiază de opțiunea Center Stage, astfel că ne putem muta liberi în cadru, fiind perfect centrați în timpul video conferințelor. 

Altele

Tabletele au parte de Face ID pentru recunoaștere facială și deblocare, vin cu 4 difuzoare stereo și beneficiază de WiFi 6e, Bluetooth 5.3, 5G în cazul variantelor Celullar.

Ca accesorii, apare o tastatură de generație nouă, care oferă mai mult spațiu pentru scriere + un stylus Apple Pencil Pro cu suport pentru mai multe gesturi utile pentru productivitate + Find My pentru a-l găsi ușor. Se încarcă magnetic, utilizatorii având posibilitatea de a-l amplasa lateral pe iPad Pro.

Preț și disponibilitate

iPad Pro 11 (2024) pleacă de la 999 dolari în SUA, iar varianta de 13 inch pleacă de la 1299 de dolari. În Europa ar urma să ajungă în următoarele săptămâni.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×