Allview lansează tableta Prime H201 LTE, un dispozitiv orientat către utilizatorii activi, dornici de mobilitate și conectivitate. Cu un design modern, subțire și finisaj metalic în nuanța Silver Blue, tableta îmbină performanța cu un aspect premium. Este gândită să răspundă nevoilor de divertisment, productivitate și organizare pentru întreaga familie.
Prime H201 LTE integrează funcții software care simplifică activitățile zilnice:
- Easy Search și Easy Translate – pentru acces rapid la informații și traduceri instantanee.
- AVI GPT – asistent vocal bazat pe AI, destinat organizării și explorării, cu 500 de credite cadou la activare (echivalentul a 1.000.000 de cuvinte).
- Focus Mode și Bedtime Mode – utile pentru concentrare și relaxare.
- Kids Space – un mediu sigur și educativ pentru copii.
- Cast Screen to Device – partajarea conținutului pe ecrane mai mari.
Tableta este echipată cu un procesor T616 Octa-Core (12nm), 8GB RAM și 128GB stocare internă, extensibilă cu un card microSD până la 512GB. Display-ul LCD IPS de 10,95 inch (rezoluție 1200x1920px) oferă o experiență vizuală plăcută, cu unghiuri largi și culori naturale. Sistemul audio cu patru difuzoare amplasate strategic completează experiența multimedia.
Conectivitatea este asigurată prin 4G, WiFi, Bluetooth și port USB Type-C, iar autonomia este garantată de o baterie de 8000 mAh, suficientă pentru până la 300 de minute de redare video continuă sau 160 de ore în stand-by.
Sistemul foto include o cameră principală de 20MP și una frontală de 8MP, ambele optimizate cu funcții precum HDR și înregistrare video Full HD 1080p. Tableta oferă acces complet la Google Play, extinzând posibilitățile de personalizare și divertisment.
Allview Prime H201 LTE este disponibilă la prețul recomandat de 999 lei. Mai multe detalii pot fi consultate pe site-ul oficial Allview.