De Ziua Copilului, pe 1 iunie 2021 Xiaomi a pornit un proiect care e dedicat celor mici şi îmbunătățirii vieţii şi sănătăţii lor. Astfel, aflăm că Xiaomi Corporation a dotat 9 grădiniţe din Bucureşti cu 100 de purificatoare de aer. Conform studiilor, aerul din interior şi cel din sălile de clasă poate fi deseori mai poluat decât cel de afară.
Gătitul, curăţenia, folosirea odorizantelor de interior nu fac decât să încarce aerul cu mai mulţi compuşi chimici. Intră în ecuaţie purificatoarele Xiaomi, care elimină 99.97% din particulele poluante. Cei peste 2000 de copii care învaţă în cele 9 grădiniţe de stat din capitală se vor bucura începând de pe 1 iunie de condiţii mai bune şi mai sigure, din punct de vedere al sănătăţii. Bucureştiul este unul dintre cele mai poluate oraşe din Europa, iar cei mai sensibili la poluare sunt copiii cu vârste mici.
Astfel sălile de clasa unde se pot afla 15-25 de copii pot fi improprii pentru sănătatea celor mici, dacă nu sunt ventilate bine. Purificatoarele Xiaomi vor elimina 99.97% din particulele poluante, folosind filtre True HEPA şi o tehnologie la 360 de grade, care purifică rapid aerul. În cazul de faţă grădiniţele primesc purificatoare Mi Air Purifier 3C, unele dintre cele mai performante modele din ecosistemul Xiaomi. Dispozitivul este eficient şi vine cu o acoperire de până la 106 metri pătraţi.
Purifică 320 de metri pătraţi pe oră şi eliberează 53 de metri cubi de aer curat per minut. Are o formă de turn, care permite o circulaţie mai eficientă a aerului. Setările i se pot ajusta cu o singură atingere de ecran inteligent LED, dar şi de pe telefon prin aplicaţia Mi Home.