Prin intermediul unui comunicat de presă, operatorul UPC ne anunță astăzi despre o serie de modificări în ceea ce privește accesarea rețelei UPC Wi-Free. Datorită unei actualizări a certificatului de securitate folosit de dispozitivele bazate pe sistemul de operare iOS, utilizatorii unui asemenea terminal vor avea de urmat un tutorial pentru a se bucura în continuare de internetul Wi-Fi gratuit.
Astfel, pentru a rămâne conectați la rețeaua UPC Wi-Free și a avea internet în afara casei oricând, tot ce aveți de făcut este să parcurgeți pașii următori:
- Mergi în meniul ‘Setări;
- Selectează ‘Wi-Fi’
- Selectează apoi rețeaua UPC Wi-Free (în câteva secunde device-ul tău te va notifica cu privire la acceptarea noului certificat de securitate)
- Acceptă noul certificat de securitate
Odată realizat acest proces, putem accesa gratuit oricare dintre cele 300.000 puncte de acces Wi-Free din România, traficul fiind nelimitat și totodată sigur. Serviciul de față este disponibil doar pentru abonații la internetul oferit de UPC.