UE dezvăluie un ghid de instrucțiuni etice pentru dezvoltarea de soluții AI

423 ori
<b>UE dezvăluie un ghid de instrucțiuni etice pentru dezvoltarea de soluții AI</b>AI-ul devine din ce în ce mai implicat în lumea în care trăim și Uniunea Europeană ține cont de acest aspect, motiv pentru care astăzi lansează un soi de ghid de instrucțiuni pe seama căruia se pot dezvolta asemenea soluții

AI-ul devine din ce în ce mai implicat în lumea în care trăim și Uniunea Europeană ține cont de acest aspect, motiv pentru care astăzi lansează un soi de ghid de instrucțiuni pe seama căruia se pot dezvolta asemenea soluții. Totul apare ca urmare a îngrijorărilor ridicate asupra acestei tehnologii și aflăm că soluțiile create trebuie să fie dezvoltate pe seama acestor instrucțiuni pentru a putea fi aprobate.

În lista de mai jos avem cele 7 instrucțiuni propuse de către Comisia Europeană prin care se asigură că avem parte de un AI de încredere și nu se va ajunge la o rețea antagonistă precum Skynet din seria de filme Terminator. Potrivit UE, AI-ul ar trebui să adere la principiile etice de bază, precum respectarea autonomiei umane, prevenirea daunelor, corectitudinea și răspundere.

Instrucțiuni pentru dezvoltarea de AI:

  1. Agenția umană și supravegherea: Sistemele AI ar trebui să permită societăți echitabile prin suportarea agențiilor umane și respectarea drepturilor fundamentale și să nu limiteze, reducă sau îndruma greșit autonomia umană.
  2. Siguranță: Un AI de încredere necesită ca algoritmii să fie siguri, fiabili și robuși pentru a face față erorilor sau inconsecvențelor pe parcursul ciclurilor de viață ale sistemelor AI
  3. Confidențialitate: Cetățenii ar trebui să aibă control complet asupra datelor proprii, date ce nu vor fi utilizate pentru discriminare sau defăimare
  4. Transparență: Ar trebui asigurată trasabilitatea sistemelor AI
  5. Diversitatea, non-discriminarea și dreptatea: Sistemele AI ar trebui să ia în calcul întreaga gamă a abilităților umane și cerințelor și să asigure accesibilitate
  6. Societatea și bună-starea mediului: Sistemele AI ar trebui să fie utilizate pentru a spori schimbările sociale pozitive și a spori sustenabilitatea și responsabilitatea ecologică
  7. Responsabilitate: Trebuie instituite mecansime care să asigure responsibilitatea sistemelor AI și a acțiunilor desfășurate

Ghidul include 7 instrucțiuni și acordă o atenție deosebită asupra protejării grupurilor vulnerabile, cum ar fi copiii și persoanele cu handicap. Totodată, pe lista de instrucțiuni este menționat și faptul că cetățenii ar trebui să dețină controlul total asupra datelor lor. În această vară, Comisia Europeană va lucra cu parteneri pentru a identifica acele zone unde va fi nevoie de extra instrucțiuni și decide care este cea mai bună metodă de implementare și verificare a acestui ghid.

Se iau în vedere și viitoare produse la baza căruia va sta AI-ul precum arme autonome sau algoritmi generatori de fake-news, produse care vor alerta guvernele și obliga la adoptarea unor asemenea reguli pentru dezvoltarea de AI. Lista instrucțiunilor în cauză o aveți mai sus, iar pentru extra detalii comunicatul oficial UE vă stă la dispoziției aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×