După câteva săptămâni de negocieri şi presiune din partea taximetriştilor, iată că Uber, Bolt şi Clever au revenit. Printr-un OUG adoptat de Guvern, serviciile de ride sharing sunt din nou legale. Începând de pe 25 iunie şoferii care fac ride sharing sunt în legalitate şi nu mai riscă să fie amendaţi pentru transportul de persoane.
Cunoscută ca "Ordonanţa Uber", acest OUG le permite romanilor să apeleze la Uber, Bolt şi Clever fără probleme. Ce înseamnă asta pentru noi acum? Că vom reveni la tarifele dinainte de interdicţia de luna trecută şi că vom putea găsi din nou maşini mai uşor, fără a mai aştepta 12 minute. Domeniul ride sharing a stat nereglementat de câţiva ani buni, iar ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a precizat că avizele au fost obţinute in timp record pentru noile reglementări.
OUG are rolul de a defini activităţile de transport alternativ, dar şi modul în care sunt autorizate platformele digitale de ride sharing. S-a discutat şi despre fiscalizarea veniturilor acestor activităţi, dar şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte conducătorii auto. Nu există nici o restricţie cu privire la preţuri în acest moment.
Statisticile arată că 20.000 de persoane din România câştiga bani de pe urma acestor platforme. Serviciile de ride sharing aduc beneficii direct şi indirect de peste 1 miliard de lei la buget. În următoarea lună Autoritatea Rutieră Romana va stabili regulile şi autorizaţiile pe care trebuie să le aibă cei care practica ride sharing. O noutate este afişarea unui ecuson de 10 x 10 cm la vedere în parbriz şi lunetă.
E posibil ca să fie nevoie şi de atestate de pregătire şi cazier care să arata ca şoferul nu a săvârşit infracţiuni cu violenţă, trafic de droguri sau infracţiuni în circulaţie. Se discuta şi despre o autorizaţie de transport, dar şi de inspecţii periodice, dar nimic nu e bătut în cuie. Puteţi vedea aici textul OUG.