TSMC ironizează promisiunile Samsung de a recupera decalajul din industria semiconductorilor: „De 20 de ani promite că ne va ajunge din urmă în următorul deceniu”

240 ori05-06-2026
TSMC ironizează promisiunile Samsung de a recupera decalajul din industria semiconductorilor: „De 20 de ani promite că ne va ajunge din urmă în următorul deceniu”

Directorul general al TSMC, C.C. Wei, a lansat recent o ironie la adresa unui concurent care, de-a lungul anilor, a promis în repetate rânduri că va ajunge din urmă liderul mondial al producției de cipuri. Deși nu a menționat numele companiei, referirea la Samsung a fost evidentă. Detalii avem mai jos!

În cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri (Q&A) cu acționarii, Wei a amintit că, în urmă cu două decenii, rivalul său susținea că va recupera diferența față de TSMC în următorii zece ani. După încă un deceniu, aceeași promisiune a fost repetată, iar recent a fost formulată din nou. Șeful TSMC a declarat cu această ocazie că „este mult mai ușor să stabilești termene ambițioase decât să le și îndeplinești”.

Comentariile vin într-un moment în care cererea pentru hardware dedicat inteligenței artificiale continuă să crească accelerat. Atât TSMC, cât și Samsung investesc masiv în tehnologii de fabricație avansate, inclusiv în procese de producție pe 2 nanometri. Cu toate acestea, diferența dintre cele două companii rămâne semnificativă în segmentul semiconductorilor.

Potrivit estimărilor din industrie, TSMC deține aproximativ 70% din piața globală a producătorilor independenți de cipuri, în timp ce Samsung se situează la aproximativ 7%. Succesul companiei taiwaneze este susținut nu doar de tehnologiile de fabricație de ultimă generație, ci și de soluțiile avansate de împachetare a cipurilor, esențiale pentru acceleratoarele AI utilizate de companii precum NVIDIA.

Totuși, Samsung continuă să fie un jucător extrem de important în industria memoriilor și este considerată una dintre companiile de referință în segmentul HBM (High Bandwidth Memory), o componentă-cheie pentru sistemele moderne de inteligență artificială. În opinia lui Wei, avantajul TSMC se bazează în primul rând pe capacitatea de execuție, randamentele constante și relațiile solide construite cu clienții de-a lungul deceniilor, elemente care rămân dificil de replicat de către concurență.

Recent scriam că Samsung are parte de dificultăți în ceea ce privește această industrie. Meta a decis să pună pe pauză comanda de cipuri AI personalizate. Suspendarea colaborării cu Meta vine la scurt timp după apariția unor informații potrivit cărora și un alt proiect important, desfășurat alături de OpenAI, ar fi încetinit considerabil. Nici măcar cipseturile Exynos nu reușesc să convingă, existând zvonuri conform cărora seria de flagship-uri Galaxy S27 va fi echipată în întregime cu CPU-uri Qualcomm.

Rămâne totuși de văzut ce ne rezervă deceniul și dacă Samsung va reuși până la urmă să își mențină „promisiunea”. Multe se pot schimba în timp scurt, tehnologia AI evoluând extrem de rapid, iar cererea fiind din ce în ce mai mare, atât pe partea de memorii, cât și de cipseturi AI performante.

Sursa: x.com Via: gizmochina.com
Taguri: TSMC Samsung Concurenta Inteligenta artificiala

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>