Telekom crește tariful abonamentelor de telefonie pentru persoane juridice cu până la 4 euro începând din această lună

3.974 ori
<b>Telekom crește tariful abonamentelor de telefonie pentru persoane juridice cu până la 4 euro începând din această lună</b>Inflația nu aduce doar creșteri de prețuri la alimente sau combustibil, ci și la servicii. Azi cei de la Telekom România și-a anunțat clienții că va mări prețurile abonamentelor de telefonie cu până la 4 euro (fără TVA) începând din această lună

Inflația nu aduce doar creșteri de prețuri la alimente sau combustibil, ci și la servicii. Recent cei de la Telekom România și-au anunțat clienții (persoane juridice) că va mări prețurile abonamentelor de telefonie cu până la 4 euro (fără TVA) începând din această lună. Pare că toate abonamentele sunt supuse acestor majorări, inclusiv cele cuprinse între 1 euro și 2.99 euro. Majorările se aplică doar persoanelor juridice. Detalii avem mai jos.

Majoritatea abonaților (persoane juridice) au primit inițial un SMS prin care au fost informați despre  această mărire de preț. Cei care nu sunt de acord cu modificările aduse, au dreptul de a denunța unilateral contractul în termen de 30 de zile de la data primirii notificării. Astfel, nu sunt obligați să plătească costurile de încetare, despăgubiri sau penalități. 

Pentru fiecare abonament / plan tarifar la serviciile de comunicații electronice mobile (voce / date), componentă fixă din prețul Abonamentului Lunar contractat (incluzând eventualele reduceri), va fi majorat astfel:

  • Pentru Abonamentul Lunar cu prețul cuprins între 1 euro și 2,99 euro (fără TVA), majorarea va fi de 0.3 euro (fără TVA)
  • Pentru Abonamentul Lunar cu prețul cuprins între 3 euro și 6.99 euro (fără TVA), majorarea va fi de 1 euro (fără TVA)
  • Pentru Abonamentul Lunar cu prețul cuprins între 7 euro și 19,99 euro (fără TVA), majorarea va fi de 2 euro (fără TVA)
  • Pentru Abonamentul Lunar cu prețul mai mare sau egal cu 20 euro (fără TVA), majorarea va fi de 4 euro (fără TVA)

Dacă nu sunteți de acord cu modificările de mai sus, aveți dreptul de a denunța unilateral Contractul în termen de 30 de zile.

Denunțarea unilaterală se poate face prin notificare scrisă transmisă:

  • La adresa de e-mail clientiB2B@telekom.ro;
  • La Adresa sediului Telekom Romania Mobile Communications S.A., din București, B-dul Expozitiei nr. 1C, clădirea B1, etajele 1,2 și 3, sector 1, cod poștal 012101

Aș menționa că și Orange a mărit prețurile abonamentelor în vara acestui an pentru toți abonații, însă doar cu 1 euro. De asemenea, operatorul a oferit chiar un bonus de 20 GB de internet pe mobil pe lună pentru a compensa mărirea de preț. Telekom însă, din păcate, nu oferă compensații pentru creșterea tarifelor pentru serviciile sale.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×