SUA interzice convorbirile telefonice cu voci generate de AI

1.154 ori
<b>SUA interzice convorbirile telefonice cu voci generate de AI</b>În doar o săptămână lucrurile au început să se mişte fulgerător în segmentul AI şi deepfake. Legea "deepfake" intră la vot în România în curând, iar în SUA au fost interzise convorbirile telefonice cu voci generate de AI

În doar o săptămână lucrurile au început să se mişte fulgerător în segmentul AI şi deepfake. Legea "deepfake" intră la vot în România în curând, iar în SUA au fost interzise convorbirile telefonice cu voci generate de AI.

FCC, autoritatea americană de reglementare în domeniul telecomunicaţiilor a decis că trebuie interzise apelurile telefonice automate, aşa numitele Robocalls, cele efectuate cu voci generate de AI. Astfel se vor combate escrocheriile care îi vizau în special pe cei în vârstă sau începători în ale tehnologiei. Măsură a fost anunţată joi şi a intrat în vigoare imediat.

Decizia vine pe fondul unei avalanşe de apeluri de acest tip, care imitau vocile unor celebrităţi sau politicieni. Pe lângă escrocherii există şi posibilitatea de a influenţa rezultatul unor alegeri astfel. A fost un incident în ianuarie 2024, când votanţii din New Hampshire au primit robocall-uri care îl imitau pe Joe Biden.

Au fost primite între 5000 şi 25.000 de apeluri şi ele îndemnau lumea să nu voteze în alegerile primare. Procurorul statului a descoperit că în spatele apelurilor se aflau două companii din Texas. În ianuarie FCC a primit de altfel o scrisoare semnată de 26 de state americane, care cereau restricţionării utilizării de AI în apelurile telefonice de tip marketing. 

Deepfake-urile au fost luate la ţintă şi în social media, dar şi pe platformele video. Tot mai mulţi politicieni au avut parte de deepfake-uri cu ei spunând lucruri trăznite, iar celebrităţile s-au trezit cu conţinuturi XXX pe care nu le filmaseră, tot prin deepfake. Dacă până şi la noi se reglementează lucrurile, vă daţi seama cât de gravă e treaba în State. 

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×