În aceste zile nu prea vedem căști wireless in-ear care să iasă în evidență prin design-ul adoptat, poate doar Nothing Ear (1) cu look-ul său transparent să mai ridice câteva priviri de la curioși. Majoritatea se inspiră de la AirPods și avem unele companii precum Samsung sau Sony care s-au axat pe un format ușor de recunoscut de către fani. Azi descoperim că Sony pregătește o pereche de căști in-ear cu design atipic.
Se numesc Sony LinkBuds WF-L900 și atrag din prima atenția prin design-ul open ring driver, iar pe seama detaliilor ajunse online aflăm că firma japonează vrea să lanseze mai multe astfel de căști wireless cu look unic. Vedem căștile pe alb sau negru cu numeroase pete cu rol estetic și aflăm că difuzorul în sine are forma unui inel care permite ca centrul membranei să fie deschis și astfel că permite intrarea zgomotului de fundal în ureche.
Astfel se va livra un feeling similar cu cel al căștilor de tip open-back, unde nu există vreun sigiliu care să oprească zgomotul de fundal să ajungă la ureche. LinkBuds WF-L900 vor avea drivere de 12mm, procesor custom V1 pentru sunet de înaltă fidelitate și tehnologie Digital Sound Enhancement Engine (DSEE) pentru upscalling-ul conținutului audio de bitrate mic.
De asemenea căștile vor avea comenzi tactile, suport pentru asistenți vocali, certificare IPX4 și funcții precum Google Fast Pair, Multi-Pairing, HD Voice. Fiecare cască va avea doar 4 grame, iar autonomia vehiculată este de 5.5 ore, sau 12 ore cu ajutorul cutiei de transport/încărcare. Prețul ar fi de 200 euro.