Când Sony dezvăluia pe data de 25 mai un trailer pentru Project Q, gamerii erau fericiți și sperau la o revenire spre un format portabil, în stilul PSP / PS Vita. Din păcate, leak-urile ce au urmat nu au fost prea bune și din păcate, azi sosesc informații oficiale chiar mai dezamăgitoare. Sony tocmai a anunțat că așa-numitul „Project Q” va sosi sub forma „PlayStation Portal” un prim dispozitiv dedicat PS Remote Play. Mai jos avem toate detaliile.
Pe scurt, vorbim de fapt despre o „tabletă” care are atașate de o parte și de alta joystick-uri în stilul controller-ului DualSense. Prin intermediul său putem accesa jocuri doar prin Remote Play. Dispozitivul are Wi-Fi, iar Sony recomandă o viteză de cel puțin 5Mbps pentru ca jocurile să funcționeze. Totuși, e sugerată o viteză de minim 15 Mbps pentru o experiență de gaming optimă.
Gamerii vor putea juca doar jocuri ce suportă Remote Play ce sunt instalate pe consola PS5. Din păcate, nu vor funcționa jocuri în cloud incluse în abonamentul PlayStation Plus Premium. Nu e încă clar dacă va rula sau nu Android, dar Sony spune că dispozitivul nu va permite nici măcar instalarea locală a jocurilor.
PlayStation Portal are parte de un display LCD de 8 inch în diagonală cu rezoluție Full HD și refresh rate de 60Hz. Primește USB-C, jack de 3.5 mm și difuzoare stereo amplasate undeva în partea de sus. Alte specificații nu sunt momentan cunoscute, însă.
Ciudat e că PS Portal nu va avea parte de Bluetooth, urmând să suporte doar Wi-Fi și PlayStation Link. Cel din urmă e un nou standard de conectivitate de la Sony care va asigura latență audio redusă în cazul conectării la device-uri compatibile (precum căștile Pulse Explore, cele din imagini). Sony spune că device-ul sosește spre finalul acestui an și va costa 220 de euro în Europa.
Headset-ul Pulse Explore va fi vândut pentru 150 de euro.