Cu puţin înainte de evenimentul Samsung Unpacked de pe 26 iulie se zvonea că încă un produs misterios va sosi la acea dată. Ar fi fost momentul de "One More Thing" al companiei şi zvonacii oscilau între un inel inteligent cu funcţii legate de sănătate şi o cască AR/VR. Între timp inelul a primit multiple certificări şi scăpări, iar acest Samsung Galaxy Ring şi-ar începe producţia luna viitoare.
Ştiam că Samsung lucrează la o nouă generaţie de purtabil, deşi are vreo 3-4 generaţii de Oura de prins din urmă. Piaţa e încă destul de goală şi cred că mai puţin de jumătate de duzină de produse relevante activează pe ea. Surse din Coreea de Sud scriu că Samsung a finalizat deja procesul de dezvoltare şi va începe producţia luna viitoare.
Hardware-ul e deja pregătit şi acum trebuie doar luată o decizie cu privire la producţia în masă. Lansarea va avea loc prin 2024, iar Galaxy Ring trebuie să treacă prin multiple procese de aprobare, pentru a obţine statut de dispozitiv medical. Va oferi măsurătoare a pulsului, SpO2, posibil să monitorizeze şi aritmiile, somnul şi alţi metrici.
EKG şi tensiune arterială nu totuşi. Va fi interesant rolul său în ecosistemul Samsung, având în vedere că Apple spre exemplu gândise la rândul său un inel cu rol de controller pentru headsetul Vision Pro.