Operatorul tău poate modifica contractul fără aprobarea ta Iată în ce condiţii se întâmplă asta

1.804 ori
<b>Operatorul tău poate modifica contractul fără aprobarea ta Iată în ce condiţii se întâmplă asta</b>ANCOM ne-a trimis ieri o informare care sună aşa "Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au posibilitatea de a modifica unilateral contractele încheiate cu utilizatorii finali în anumite condiţii." Mai pe româneşte, un operator poate alege

ANCOM ne-a trimis ieri o informare care sună aşa "Furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au posibilitatea de a modifica unilateral contractele încheiate cu utilizatorii finali în anumite condiţii." Mai pe româneşte, un operator poate alege să îţi modifice contractul şi fără ca tu să fii de acord sau să fii întrebat în prealabil. Mai jos aflaţi în ce condiţii.

E vorba mai precis despre furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, care pot modifica contracte încheiate cu utilizatorii finali fără a le cere acesstora acordul explicit. Trebuie totuşi să îi informeze cu cel puţin 30 de zile în avans.

În astfel de situaţii, utilizatorii au dreptul să denunţe unilateral contractul fără plată vreunor penalităţi sau despăgubiri, dacă nu acceptă modificările condiţiilor contractuale propuse prin notificare. Modificare pot implica tarife, modul de tarifare, alte condiţii de furnizare a serviciilor respective.

Mi se pare cel mai important faptul că nu mai trebuie să plăteşti despăgubiri chiar dacă renunţi la abonament mai devreme de termenul de 2 ani să zicem. 

Iată şi situaţiile în care nu poţi denunţa contractul fără penalităţi:

  • cele de natură pur administrativă şi care nu au niciun efect negativ asupra utilizatorului final (de exemplu modificări ale datelor de contact ale furnizorului);
  • atunci când acestea sunt impuse prin efectul legii;
  • atunci când acestea sunt exclusiv în beneficiul utilizatorului final (cum ar fi includerea unor beneficii suplimentare în pachetul de servicii achiziţionat).

Iar când vine vorba de a informa clientul, transmiterea notificării cu privire la modificări de contract se face cu caractere lizibile, în contrast cu fondul documentului, cu text uşor de înţeles, titlu sugestiv şi trimis prin format electronic, scrisoare, SMS sau email. 

Furnizorii trebuie şi să ofere utilizatorilor finali următoarele modalităţi de denunţare a contractului: apel telefonic, scrisoare, email, act scris, cerere de portare/transfer formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării notificării.

Reclamaţiile se pot face aici. Detalii aveţi aici

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×