OnePlus a ţinut un eveniment pe 4 aprilie, în cadrul căruia a dezvăluit telefonul Nord CE 3 Lite, dar el nu a fost singur. A sosit şi perechea de căşti Nord buds 2, căşti TWS cu anulare activă de zgomot şi preţ bun.
Spre deosebire de predecesor, acest model vine cu anulare activă de zgomot şi poate reduce zgomotul de fundal cu până la 25 decibeli. Căştile pot oferi până la 5 ore de autonomie cu ANC pornit şi 7 ore cu ANC oprit. O încărcare de 10 minute oferă 5 ore de ascultare, iar tocul de transport şi încărcare duce autonomia totală la 27 ore cu ANC sau 36 fără ANC. Au fost păstrate driverele de 12.4 mm de la predecesor şi avem parte şi de suport Dolby Atmos.
Există un Dirac Tuner aici şi un Sound Master Equalizer, accesibile prin aplicaţia HeyMelody. Conectivitatea primeşte un upgrade la Bluetooth 5.3 şi avem şi suport Fast Pair şi mod de gaming de 94 ms. Codecul AAC e preferat aici pentru muzică. Aceste buds au certificare IP55 pentru rezistenţa la apă şi praf, deci fac faţă cu brio la ploaie şi perspiraţie.
Nu se schimbă multe nici la design, cu o tijă scurtă şi dopuri din silicon. Nord Buds 2 vin pe alb sau gri şi se pot customiza cu stickere inclus în cutie. O cască are doar 4.7 grame şi vine cu 3 variante de mărimi de dopuri: mare, mediu şi mic. Căştile costă 70 de euro şi se pot achiziţiona deja.