MWC 2020 ar putea fi în pericol, dacă se extind avertizările legate de Coronavirus; Iată câteva evenimente anulate

502 ori
<b>MWC 2020 ar putea fi în pericol, dacă se extind avertizările legate de Coronavirus; Iată câteva evenimente anulate</b>Ieri Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat urgenţă publică globală cu privire la epidemia coronavirusului din China. Asta înseamnă că vor fi alocate resurse în plus pentru combaterea acestui virus

Ieri Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat urgenţă publică globală cu privire la epidemia coronavirusului din China. Asta înseamnă că vor fi alocate resurse în plus pentru combaterea acestui virus la nivel global, dar vor creşte şi restricţiile de circulaţie şi călătorie. În aceste condiţii începem să ne gândim şi la o amânare a lui MWC 2020 sau măcar o restrângere a sa.

Deja au început să fie afectate evenimente eSports, IT, tech, dar şi cele sportive clasice. Spre exemplu Taipei Game Show a fost anulat, după ce iniţial fuseseră emise avertizări şi reguli de participare, pentru a evita virusul. Regulile erau obligatorii, mai ales cele legate de purtarea de măşti. La câteva ore după anunţarea regulilor evenimentul a fost anulat totuşi. Între timp au fost anulate şi concerte ale unor artişti K Pop din Coreea de Sud, dar şi turneul de golf LPGA din China.

Taipei Game Show

Campionatul mondial de atletism în sală a fost la rândul său pus în standby şi acum se discută despre amânarea Marelui Premiu de Formula 1 din China din aprilie. Şi în Hong Kong au fost anulate întâlniri ale finanţiştilor din toată lumea, în special una care adună peste 1000 de expozanţi. Revenind la MWC 2020, evenimentul are loc în Spania, ţară care din ce ştiu eu nu are încă vreun caz de Coronavirus. Se va desfăşura la final de februarie, începând cu 24 şi va aduce laolaltă zeci, dacă nu sute de mii de oameni într-un centru de convenţii.

Problema e că mulţi expozanţi vin din Asia şi asta ridică semne de întrebare. În general când este epidemie nu e recomandat să aduni sute de mii de oameni laolaltă. Sunt 2 variante: fie va fi o serie de evenimente mai restrânse, fie se amână sau anulează tot. Asta dacă nu cumva scade amploarea infectării cu virusul în următoarea lună, ceea ce e greu de crezut

Vă reamintesc că la MWC 2020 Sony, Motorola, Nokia şi alte companii îşi vor aduce cele mai noi flagship-uri.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×