Perspectiva unei noi tablete Surface sau a unui Surface Book 2 e incertă de ceva vreme şi mai toţi analiştii şi persoanele care se pricep estimează un debut mai degrabă în 2017. Totuşi, ideea unor accesorii precum tastaturi, un mouseSurface şi un All in One Surface apăruse recent şi azi vine şi o invitaţie la un eveniment Microsoft să o confirme.
Astfel, MS are un eveniment programat pentru 26 octombrie, după cum anunţa şi prin posterul de mai sus. Conferinţa are loc la New York, acolo unde compania va prezenta nou hardware din gama Surface, dar şi detalii despre viitoarea actualizare Windows 10 şi aparent şi câteva noutăţi legate de Xbox. Evenimentul va fi transmis prin live streaming începând cu ora 17, ora României.
Şansele sunt mari să vedem acolo un Surface All in One PC, cu design modular interesant şi dotări ultra high end. În plus am putea vedea tastaturi Surface, două modele Surface Mouse, iar dacă avem noroc apar şi Surface Pro 5 şi Surface Book 2. Cât despre software, compania din Redmond va detalia actualizarea Windows 10 Redstone 2. Nu vă aşteptaţi să apară vreun Surface Phone sau o brăţară nouă Band, mai ales că nici persoanele şi zvonacii apropiaţi de Microsoft nu au informaţii despre produse de genul şi nu prea am văzut nici scăpări.